Un autoturism a ieșit în decor pe Drumul Județean 791, între orașul Sântana și comuna Zimandu Nou. Două persoane au fost rănite. O femeie însărcinată este în comă.
Evenimentul rutier s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 10. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de intervenție și o autospecială pentru descarcerare. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad. În urma accidentului au rezultat două victime. Este vorba despre două femei, în vârstă de 60, respectiv 30 de ani, conștiente, cooperante, neîncarcerate. Cele două victime au fost transportate la spital de către echipajele medicale prezente. Femeia în vârstă de 30 de ani a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad în stare gravă. Conform surselor medicale, femeia este însărcinată în 4 luni și a fost transportată la spital cu traumatism craniocerebral, în comă. Cealaltă victimă, în vârstă de 60 de ani, a fost preluată de ambulanță cu traumatism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial.
Pompierii militari arădeni au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Poliția, despre accidentul de pe DJ791
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a transmis informații despre evenimentul rutier petrecut marți dimineață. Conform acestora, „La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 09:50, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, o femeie de 30 de ani, din Sântana, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 791, în afara localității Zimandu Nou, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un pom. În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei pasagere de 60 de ani. Șoferița nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest, din cauza rănilor suferite, urmând a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”.
Sursa aradon.ro