Garantie Returnare
Distribuie articolul:

2 milioane de ambalaje au fost returnate în ianuarie prin Sistemul de Garanție Returnare

Peste două milioane de ambalaje au fost returnate de consumatori în luna ianuarie 2024, prin intermediul Sistemului de Garanţie Returnare, anunță Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. În prima lună de funcţionare – decembrie 2023 – producătorii şi importatorii de băuturi au pus pe piaţă aproximativ 45 de milioane de ambalaje cu marca SGR, iar numărul acestora a crescut la circa 180 de milioane în luna ianuarie 2024.

„La mai puţin de trei luni de la inaugurare, SGR este încă la un nivel incipient, însă cifrele raportate se încadrează în estimările iniţiale şi suntem optimişti că obiectivele primului an pot fi îndeplinite. În următoarea perioadă vom vedea din ce în ce mai multe ambalaje SGR pe rafturile magazinelor, până când toate produsele cu ambalaj fără garanţie vor fi înlocuite. De asemenea, continuă în ritm alert atât dezvoltarea centrelor regionale, cât şi campania de sprijinire a comercianţilor pentru semnarea contractelor şi conformarea cu obligaţiile legale. Le mulţumesc tuturor celor care contribuie la succesul acestui proiect esenţial pentru viitorul României”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Recordul de ambalaje SGR colectate într-o singură zi îl deţine Municipiul Bucureşti, cu peste 1.000 de saci colectaţi.

Totodată, echipa RetuRO SGR a depăşit 100 de angajaţi. Până la sfârşitul anului, compania intenţionează să creeze aproximativ 600 de locuri de muncă verzi, arată Ministerul Mediului.

Sursa green-report.ro

Distribuie articolul: