Benito Mussolini Profi Descopera 4
Distribuie articolul:

Benito Mussolini, supranumit „Il Duce“, a fost fondatorul fascismului şi dictatorul Italiei. În tinerețe, a fost agent britanic.

Dictatorul italian şi-a început cariera în politică în 1917, cu ajutorul unui salariu săptămânal de 100 de lire primit din partea MI5. Samuel Hoare, care a devenit mai târziu Lordul Templewood, a menţionat recrutarea lui Mussolini în memoriile sale, din 1954. El povesteşte cum viitorul dictator i-a promis că va trimite o armată de militari veterani împotriva celor care militau pentru pace în Milano. „Era ultimul lucru pe care britanicii îl doreau: revolte pro-pace. Era o suma uriaşă plătită către un singur om care la acea vreme era doar un jurnalist, dar în comparaţie cu cele 4 milioane de lire pe care Marea Britanie le cheltuia zilnic în timpul războiului, suma era una infimă.”, mai spune Martland.

Partidul Național Fascist a luat naștere în 1921, când Mussolini  a fost ales în Camera Deputaţilor  pentru prima dată.. Adepții mișcării fasciste italiene agreau ca semn distinctiv purtarea de cămăși negre.

În octombrie 1922, Mussolini și alți proeminenți fasciști italieni au declarat pe față intenția de a ajunge prin forță la putere. Între 27 – 29 octombrie ei au organizat așa zisul „Marș al Romei”, când peste 14.000 de „cămăși negre”, fasciști și adepți, au asaltat prin marș Roma, și au forțat căderea prim ministrului Facta, obligând pe regele Victor Emmanuel II să retragă sprijinul acordat acestuia.

Experienţa sa ca jurnalist, înainte de a deveni conducătorul Italiei, l-a ajutat foarte mult în ascensiunea către  comanda Italiei. Mussolini a utilizat operele lui Plato, Georges Sorel, Nietzsche şi ideile socialiste şi economice ale lui Vilfredo Pareto în crearea fascismului.

“Republica”, opera lui Plato, conţinea o serie de idei pe care fascismul le-a promova ca legi, opoziţia faţă de democraţie, protejarea sistemului de clase şi promovarea colabărării dintre clase, respingerea egalitarismului, crearea unei clase de război pentru ca cetăţenii să săvârşeasă acţiuni favorabile statului, şi intervenţia statului în educaţie pentru a promova crearea de războinici şi a viitorilor conducători ai statului.

În aprilie 1945, pe fondul prăbușirii totale a fronturilor Axei și a înaintării trupelor aliate, Benito Mussolini a hotărât să fugă din țară împreună cu câțiva apropiați. Grupul a încercat să treacă granița în Elveția, pentru a se îmbarca într-un avion, cu Mussolini deghizat în soldat german, dar au fost opriți de partizani care i-au recunoscut.

Episodul s-a petrecut în localitatea Dongo, pe malul Lacului Como. Grupul a fost ținut în captivitate puțin timp, fiind executați cu toții a doua zi. Partizanii în mâinile cărora căzuseră făceau parte din Brigăzile Garibaldi, aflate sub controlul Partidului Comunist.

Cadavrele au fost transportate apoi cu un camion până la Milano, unde au fost expuse în public și batjocorite de populație.

Partidul National Socialist a fost creat după modelul fasciștilor lui Mussolini și a preluat puterea în Germania, în 1933, prin mijloace asemănătoare. Cu toate acestea fanatica sa concepție rasistă îl deosebea foarte mult de mișcarea fascista din Italia. Condusă de Adolf Hitler, în anii 1930, Germania a practicat o politică dură de expansiune care a provocat izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial și a facut posibil fascismul.

Sursa adevarul.ro

Distribuie articolul: