Motivul Halucinant Pentru Care O Clujeanca A Fost Data Afara Din Casa Are Doua Pretentii Pentru Chiriasi 86427500
Distribuie articolul:

Motivul halucinant pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul închiriat, în care locuia de trei ani.

Proprietarii de apartamente au multiple pretenții pentru viitorii chiriași, unele sunt pertinente, altele aberante de-a dreptul, cu câteva chirii în avans și garanții în cazul în care chiriașii nu își plătesc utilitățile sau nu au grijă de apartamente, asta deși multe dintre locuințe sunt demodate, cu mobilierul rămas de la bunica.

O tânără din Cluj, care a rămas recent însărcinată și care locuia de trei ani de zile într-un apartament din cartierul Bună Ziua, trebuie să renunțe la chirie dintr-un motiv halucinant, deoarece proprietarul nu dorește ca în acesta să locuiască un copil.

”Nu avem încotro (n.red decât să ne mutăm), pentru că proprietarul consideră copilul ca fiind un animal. Are două pretenții pentru chiriași: fără copii și fără animale de companie. Punct. Nu contează că îngrijești apartamentul și ești dispus să îl renovezi dacă e cazul, pur și simplu nu vor să audă”, a spus tânăra.

Explicația proprietarului cu privire la această situație este că apartamentul poate fi stricat de copil, ”ar produce daune…nu ne complicăm”, a mai spus tânăra, precizând că unii proprietari cer chirii mai mari în cazul familiilor cu copii.

”Și prietena mea D., atunci când își căuta chirie, a fost nevoită să accepte un preț mult mai mare pentru închiriere și 3 chirii în avans, ca și garanție, pentru că dacă copilul ar fi stricat ceva în primele 3 luni, riscau să fie evacuați! Și chiar au fost verificați periodic să vadă dacă a stricat copilul ceva prin casă”, a mai spus tânăra.

Sursa dcnews.ro

Distribuie articolul: