Politie 6
Distribuie articolul:

Scandal de proporții într-o localitate din Dâmboviţa. A fost nevoie de intervenția oamenilor legii, pentru aplanarea unui conflict izbucnit, duminică, pe o stradă din Bălteni.

Un scandal în care au fost implicate mai multe persoane a izbucnit, duminică, în localitatea dâmboviţeană Bălteni, şase persoane fiind rănite, iar poliţiştii fiind nevoiţi să tragă focuri de avertisment, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

Pentru a aplana conflictul, la faţa locului au intervenit nu doar polițiștii, ci şi mascaţii şi jandarmii. S-a întâmplat pe o stradă din localitatea dâmboviţeană Bălteni. Reprezentanții Poliției au făcut mai multe precizări cu privire la intervenția la acest caz.

„Poliţiştii, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa s-au deplasat imediat la faţa locului, pe strada Cazanului, în localitatea Bălteni, pentru aplanarea unui conflict produs între mai multe persoane, în cadrul căruia au fost folosite şi obiecte contondente.

În urma intervenţiei, au fost executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, fără a fi rănită nicio persoană”, menționează IPJ.

Conform sursei citate, în urma conflictului, şase persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 54 de ani au fost rănite. Iar o altă persoană a fost evaluată medical la faţa locului.

Cazul este cercetat de către polițiști, care urmează să lămurească exact condițiile în care a izbucnit scandalul.

„Conflictul a fost aplanat, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, mai precizează sursa menționată.

Sursa national.ro

Distribuie articolul: