Mczoptq0mczoyxnoptu3yjkym2e3m2i0nzqwzjbizwmynzk2nme1otkynmi1.thumb
Distribuie articolul:

Când credeam și noi că am scăpat de ei, hop cu vestea asta – nu doar că nu scăpăm de „Slava”, dar va trebui să ne înghesuim puțin fiindcă Germania vrea să ne trimită un contingent destul de zdravăn! Berlinul are în plan să scape de 1,3 milioane de refugiați ucraineni, iar Olaf Scholz chiar a amenințat că va bloca orice negociere la Bruxelles, după alegerile europarlamentare, dacă statele UE nu primesc „distribuția solidară” gândită la Berlin.

Serviciile sociale din Germania sunt sufocate și nu mai fac față cheltuielilor cu întreținerea refugiaților ucraineni, astfel că Scholz vrea să ne bage pe gât și nouă, românilor, câteva zeci de mii de migranți, dacă nu chiar mai mulți.

Alegerile din acest an sunt cele mai importante din istoria UE, dovadă că nici acum, cu două săptămâni rămase până la vot, partidele din P.E. n-au ajuns la o înțelegere privind împărțeala funcțiilor importante. Tensiunile sunt uriașe, iar cancelarul Germaniei a aruncat benzină peste focul care și-așa mocnea anunțând că vrea o „o distribuție mai uniformă a refugiaților ucraineni în întreaga Uniune Europeană”. De ce? Pentru că țara sa nu mai poate suporta cazarea, masa și celelalte cheltuieli celor peste 1,3 milioane de migranți ucraineni.

Prestigiosul cotidian Die Welt scrie că „Olaf Scholz susține cu tărie o distribuție solidară pentru refugiați și consideră că, în mod special, ar trebui abordată și rezolvată migrația secundară în cadrul U.E”. Berlinul oferă beneficii generoase – o bursă lunară de 563 de euro pe cap de refugiat. În același timp, un procent de doar 20% (unul din cinci) dintre ucraineni a fost integrat în câmpul muncii, semn că „ai lui Zelenski” nu prea se omoară cu lucrul; statistica este furnizată de televiziunea Deutsche Welle și plasează Germania în coada țărilor europene care au reușit să-i convingă să se angajeze pe refugiați.

La acest nivel, lucrurile sunt clare – autoritățile de la Berlin nu mai vor să plătească lenea. Pentru Germania, este evident că ucrainenii au devenit o povară (și financiară), iar restul statelor europene trebuie să se sacrifice, încă o dată, în numele solidarității cu poporul kievean.

Inițial, Scholz a vrut să-i returneze pe migranții ucraineni în țările în care au solicitat azil prima dată, însă asta ar încălca dreptul la liberă circulație în interiorul UE. Cum statele respective nu mai vor să aibă de-a face cu refugiați din Ucraina (în Cehia și Polonia au apărut afișe pe marile magazine în care se menționează că nu sunt primiți/serviți vorbitorii de limbă ucraineană!), cancelarul german a trecut la amenințări – nicio negociere post-„europarlamentare” nu va avea loc dacă nu se acceptă „distribuția solidară” a refugiaților!

Situația este cu adevărat dificilă, mai punctează Die Welt, mai cu seamă că Scholz a arătat hotărâre în a scăpa de „balastul” ăsta.

Se vorbește inclusiv de prinderea bărbaților care au vârstă de luptă și returnarea lor în Ucraina, fix cum a cerut Volodimir Zelenski. Chiar el a făcut primul pas, în Ucraina fiind în plină desfășurare o vânătoare de potențiali luptători pe front. Internetul este plin de filmulețe cu tineri luați cu arcanul pe străzi, din Odesa până la Lvov, că de Kiev nu se atinge nimeni, se știe! Cazul puștiului de 14 ani agresat și reținut de ofițerii de recrutare, înainte de a fi eliberat ulterior, la presiunea presei, este edificator pentru ce se întâmplă la vecinii noștri.

Să ne așteptăm la astfel de scene și prin România? Tot ce se poate, dar în acest caz, să-i anunțăm unde îi pot găsi pe refugiații ucraineni. Căutați-i prin Năvodari, că au umplut litoralul românesc, oamenii sunt, mai nou, investitori pe piața imobiliară, au luat apartamente și le închiriază. Cui? Tot conaționalilor lor, în primul rând, mai fac și un ban cu ajutorul de la stat pentru refugiați, merge banda! Cârciumile de pe litoral sunt pline de oropsiți d-ăștia, dar nu numai alea, ci și cele de pe Calea Victoriei, din București, prin „Promenada” ori pe la terasele din Herăstrău.

În aprilie, Zelenski a semnat ordinul prin care Ucraina refuză să mai acorde asistență consulară bărbaților fugiți în străinătate care au vârstă de recrutare. Astfel, ei sunt forțați să se întoarcă în țară pentru a-și rezolva problemele cu vizele, în primul rând.

Dacă la nivelul UE încep să se arate nori negri peste cerul Europei, în România s-a anunțat că DIICOT a intrat peste mafia imigranților. Un mesaj puternic, spun procurorii – 11 percheziții efectuate în mai multe județe, inclusiv în capitala București, pentru destructurarea unei rețele transfrontaliere.

Toate bune și frumoase, dar cam mare coincidența cu momentul declanșării acestui dosar. Oare, pe Iohannis l-au întrebat cei de la DIICOT și BCCO înainte să demareze operațiunea? Că președintelui îi cam convine ce se întâmplă, adică, acțiunea asta îi susține la fix planul său – de a putea negocia la sânge un „transfer” în Occident, din 2025 încolo. Liderul de la Cotroceni joacă tare, iar anunțul lui Scholz privind redistribuirea ucrainenilor ajunși în Germania îi vine ca o mănușă – nu-i exclus, la cum ne-au obișnuit conducătorii noștri, ca România să strige „Da” de două ori, dacă lui Iohannis i se promite un post călduț pe la Bruxelles.

Sursa national.ro

Distribuie articolul: