Un accident rutier produs vineri pe DN19 Satu Mare – Livada, în zona localității Ciuperceni, județul Satu Mare, s-a soldat cu patru persoane rănite. Trei mașini s-au ciocnit.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune pe DN 19 Satu Mare – Livada, în zona localității Ciuperceni, județul Satu Mare.
Circulația este întreruptă pentru acordarea de îngrijiri medicale victimelor și cercetarea împrejurărilor producerii accidentului.
Patru persoane au fost rănite.
Se estimează reluarea traficului după ora 15.30.
Sursa jurnalul.ro