Tren Luat Foc Timisoara Zeci Calatori Evacuati 18896616
Distribuie articolul:

Aproape 60 de persoane s-au autoevacuat după ce un incendiu a cuprins compartimentul motor al unui tren în localitatea Hodoni, din județul Timiș.

Aproape 60 de persoane s-au autoevacuat marți după ce un incendiu a cuprins compartimentul motor al unui tren, R 2625 (automotor), în localitatea Hodoni, județul Timiș.

Trenul se deplasa pe ruta Satchinez-Periam, iar în momentul producerii evenimentului acesta staționa în gara Hodoni, informează ISU Timiș.

”A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și au fost trimise la locul evenimentului două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La locul intervenției a fost alocată o ambulanță SAJ. În sprijinul pompierilor a intervenit SVSU Satchinez. La sosirea la locul interventiei, s-a constatat că incendiul se manifesta cu degajări de fum la compartimentul motor. S-au autoevacuat în siguranță aproximativ 60 de persoane, fără a necesita îngrijiri medicale”, a arătat sursa citată.

Sursa jurnalul.ro

Distribuie articolul: