Un accident în care au fost implicate un microbuz și un autoturism a avut loc duminică pe DN 68A, în județul Timiș. Zece persoane sunt rănite, iar traficul este blocat.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că pe DN 68A Făget-Coșevița, la kilometrul 45, în zona localității Coșava, județul Timiș, s-a produs un accident rutier între un microbuz de transport persoane și un autoturism.
În urma impactului, zece persoane au suferit leziuni, fiind evaluate medical la fața locului.
Traficul rutier în zonă este oprit pe ambele sensuri. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 11.00,
Potrivit martorilor, șoferul microbuzului cu pasageri a intrat în depășire în curbă și a acroșat un Audi care venea din sens opus.
Sursa jurnalul.ro