Polițiștii fac percheziții joi dimineața în șase locații din județul Timiș, într-un caz de trafic de migranți. Oamenii legii au pornit în această anchetă în urma crimei asupra unui cetățean afgan la sfârșitul lunii ianuarie 2024.
Pornind de la omorul din data de 31 ianuarie 2024, comis asupra unui cetățean afgan, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au continuat cercetările și s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de migranți, nedenunțare, tâlhărie calificată și favorizarea făptuitorului, de către membrii ai două grupări specializate în trafic de migranți, respectiv gruparea afgană și cea pakistaneză.
Astfel, joi dimineață, polițiștii au pus în executare, în județul Timiș, 6 mandate de percheziție domiciliară, urmând a fi puse în aplicare 10 mandate de aducere.
Un tânăr migrant din Afganistan în vârstă de 28 de ani a fost ucis în noaptea de 31 ianuarie 2024 pe o stradă din Timişoara. Bărbatul a fost înjunghiat în inimă.
Sursa jurnalul.ro