Tânăr prins fără permis de conducere și cu substanțe psihoactive în autoturism, pe DJ 591
În data de 07 august a.c., polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou au oprit pe DJ 591, între localitățile Sânmihaiu Român și Sânmihaiu German, un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 20 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, în urma efectuării controlului în interiorul autoturismului condus de către tânăr a fost găsită o folie ce conținea substanțe vegetale susceptibile de a produce efecte psihoactive, precum și un cântar electric.
Acestea au a fost ridicate și sigilate, fiind înaintate către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.