Un individ care ajunsese după gratii pentru înşelăciune prin metoda „Accidentul” şi-a continuat activitatea infracţională şi din închisoare.
El era încarcerat la Penitenciarul din Arad când suna și se prezenta drept medic.
Era ajutat de un complice de 29 de ani, din Târgu Jiu, care mergea la bătrânii naivi și ridica sumele de bani. Iar sumele nu erau deloc mici.
Ultima victimă a plătit peste 17.000 de lei după ce i s-a spus că fiul său ar fi alunecat în baie și are nevoie neapărat de o intervenție chirurgicală.
Cum se folosesc hackerii de proiectul Casa Verde 2024
O nouă escrocherie se răspândește rapid în mediul online, imitând metodele deja mediatizate și exploatate intens în ultima perioadă.
Oamenii sunt păcăliți să ofere informațiile lor personale sub pretextul accesării unor programe de succes sau a obținerii unor câștiguri financiare fabuloase pe piețele bursiere.
„Ca să nu luați țeapă pentru programul ce ar urma, Casa Verde 2024, nu vă înscrieți pe nicio listă, la nimeni, pentru că nu se știe cum o să fie structurat ghidul de finanțare… aveți răbdare până după publicarea ghidului și înscrierea și validarea instalatorilor”.
„Este o practică discutabilă a unor instalatorii de a le transmite oamenilor impresia ca pot face preînscrieri în program. Unii chiar percep anumite taxe pentru serviciile lor, dar oamenii trebuie să știe ca este o practica absolut incorectă.
Nu există înscrieri în avans! Noi, instalatorii, putem oferi asistență, îndrumare și informații utile oamenilor cu speranța că, ulterior, aceștia ne vor alege pe noi ca instalatori, astfel încât ei să scape de grija facturilor la energie prin instalarea unui sistem fotovoltaic de calitate, adică funcțional, fără risc de incendiu.
Oamenii riscă să plătească practic pentru nimic sau să creadă ca sunt obligați să accepte oferta celor care i-au ajutat, dar nu este cazul!
Fiecare este liber legal să aleagă ce oferta dorește de la orice instalator după ce obține finanțarea indiferent de ce relație a făcut un instalator pentru el înainte! Oamenii nu ar trebui să transmită datele personale nimănui să îi înscrie”, a declarat Albert Soare, fondator Kilowat, instalator autorizat ANRE.
Sursa national.ro