Un accident rutier grav, soldat cu doi morți și doi răniți, s-a produs, vineri seara, pe DN2 – E85, în localitatea Gherăieşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
Un bărbat în vârstă de 62 de ani care conducea un autoturism pe DC 52, ajuns la intersecția cu DN 2, în afara localității Gherăiești, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui TIR, condus de un bărbat de 56 de ani.
Poliţia din Neamţ a transmis:
La data de 11 octombrie a.c., ora 18:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 2, în afara localității Gherăești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Roman, conducea un autoturism pe DC 52, ajuns la intersecția cu DN 2, în afara localității Gherăești, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autotren, condus de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din județul Suceava.
În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto și a unei minore de 16 ani, pasager în autoturism.
O femeie în vârstă de 57 de ani și o minoră în vârstă de 17 ani, pasagere în autoturism, au fost transportate la o unitate medicală.
Conducătorul autotrenului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Au murit doi oameni şi pe DN64
Un accident cu urmări grave a avut loc şi pe DN 64, joi, în județul Vâlcea. La fața locului au intervenit echipajele de prim-ajutor, inclusiv descarcerarea. Din păcate, două persoane și-au pierdut viața în urma impactului rutier.
Accidentul grav a avut loc pe timpul nopții. Salvatorii au intervenit de urgență la fața locului.
Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite, în urma coliziunii a două autoturisme, pe DN 64, în localitatea Orleşti, potrivit Agerpres. Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi.
Sursa national.ro