Elev de 15 ani cercetat pentru trafic de droguri
La data de 6 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat minor, în vârstă de 15 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, inculpatul a fost depistat, în incinta unității de învățământ în care este înmatriculat, având asupra sa două flacoane conținând 36 de comprimate cu substanța activă clonazepam (drog de risc).
Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent au rezultat probe din care rezultă că inculpatul minor vinde droguri de risc unor consumatori, în special minori, inclusiv din aceeași unitate școlară.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Față de încheierea instanței, procurorii DIICOT – Structura Centrală au formulat contestație.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii D.G.P.M.B. – Secția 14 Poliție și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.