Timișorenii mai pot beneficia până la 19 decembrie de anularea dobânzilor și penalităților la impozitele restante
Municipalitatea, prin Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT), propune prelungirea perioadei în care contribuabilii pot solicita anularea dobânzilor și penalităților de întârziere acumulate până la 31 august 2024. Un proiect de hotărâre ce extinde termenul limită pentru depunerea cererilor până la 19 decembrie 2024 va fi supus votului Consiliului Local ( Proiect HCL din 2024-11-26 ). Proiectul menține condiția achitării obligațiilor fiscale principale pentru a beneficia de amnistie.
Conform Ordonanței de Urgență 107/2024, termenul inițial pentru depunerea cererilor era 25 noiembrie 2024. Amintim că anularea dobânzilor și penalităților aferente impozitelor restante se efectuează doar în baza unei cereri, care poate fi trimisă online la office@dfmt.ro sau depusă fizic la sediul DFMT, pe strada A. Demetriade nr. 1. În cazul cererilor online, este obligatorie notificarea prealabilă a DFMT. Dacă această notificare lipsește, contribuabilul va achita integral toate obligațiile care figurează în evidența fiscală, iar sumele care pot fi anulate vor fi restituite după înregistrarea cererii.
Măsura anulării datoriilor cu condiția achitării obligațiilor fiscale principale vine în sprijinul contribuabililor aflați în dificultate financiară și facilitează încasările la bugetul local.