Polițiștii și elevii, uniți împotriva violenței și bullying-ului
La data de 5 martie 2025, polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou au desfășurat activități preventiv-educative la Școala Gimnazială din localitatea Șag și la Liceul Teoretic din Peciu Nou. Acțiunile s-au derulat în intervalul orar 10:00-12:00 și au avut drept scop prevenirea violenței în mediul școlar.
Elevii au primit informații esențiale despre delincvența juvenilă, intervenția poliției în cazurile de violență domestică, absenteismul școlar, bullying și importanța respectării normelor legale. Prin aceste discuții interactive, s-a urmărit conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorilor și prevenirea implicării acestora în fapte antisociale.
Polițiștii le-au recomandat elevilor să adopte o atitudine pozitivă și non-conflictuală, explicându-le, într-un limbaj adecvat vârstei lor, cât de important este să ia atitudine și să spună ferm STOP Violenței!
La activitate au participat 72 de elevi și 3 cadre didactice, iar implicarea activă a acestora a demonstrat interesul pentru un mediu școlar sigur și armonios.
Polițiștii vor continua să deruleze astfel de acțiuni pentru siguranța și protecția elevilor, promovând un comportament responsabil și respectarea normelor legale.