Accident grav la Otvești: O femeie a murit, iar patru persoane, printre care doi minori, au fost rănite
Sâmbătă, 17.05.2025, la ora 20:00, pompierii timișeni au fost anunțați despre producerea unui accident rutier în Otvești.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Buziaș cu o autospecială de primă intervenție si comandă, un echipaj SMURD, precum și trei ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic.
În accidentul rutier sunt implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane, dintre care doi minori.
Din nefericire, o victimă de sex feminin este decedată.
Toate celelalte victime sunt în stare conștientă și sunt evaluate medical la fața locului.
Misiune în dinamică.
Toate cele 4 victime au fost transportate la spital de către echipajele medicale.