Conflict aplanat de un jandarm din cadrul Grupării Mobile Timișoara

Jandarm

Conflict aplanat de un jandarm din cadrul Grupării Mobile Timișoara

Ieri, în jurul orei 19:30, un jandarm aflat în timpul liber a dat dovadă de spirit civic și profesionalism, intervenind pentru a aplana un conflict izbucnit în fața unui bloc din apropierea domiciliului său.

Aflat în locuința sa, jandarmul a auzit țipete și zgomote și a ieșit imediat pentru a verifica situația, observând doi bărbați implicați într-un conflict verbal care risca să degenereze deoarece unul dintre bărbați amenința agresiv cu un obiect contondent.

Fără a ezita, colegul nostru a intervenit rapid, reușind să îl calmeze pe agresor până la sosirea unui echipaj de poliție.

Persoanele implicate în scandal au fost conduse la cea mai apropiată secție de poliție pentru identificare și luarea măsurilor legale.

Prin intervenția sa promptă și curajoasă, colegul nostru a demonstrat că a fi jandarm înseamnă a-ți asuma responsabilitatea pentru siguranța comunității, indiferent dacă ești sau nu în timpul serviciului.