Femeie atacată de un câine pe stradă în localitatea Macedonia, județul Timiș

Caine profimedia 1024x633

Femeie atacată de un câine pe stradă în localitatea Macedonia, județul Timiș

La data de 13 mai 2025, în jurul orei 13:00, poliţiştii orașului Ciacova au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că ar fi fost atacată de câinele unui vecin în localitatea Macedonia, din județul Timiș.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie, în vârstă de 39 de ani, care se deplasa pe strada, iar în dreptul unui imobil a fost atacată de un exemplar canin, fiind rănită la nivelul antebrațului drept și omoplatului.

Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că exemplarul canin aparține unei femei, în vârstă de 68 de ani, din localitatea Macedonia.

În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

Foto Arhivă