Timișoara – Accident la intersecția Bulevardului Eroilor de la Tisa: o persoană rănită

239058 articol

Timișoara – Accident la intersecția Bulevardului Eroilor de la Tisa: o persoană rănită

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, a condus un autoturism pe strada Cluj, iar, la un moment dat, la intersecție cu bulevardul Eroilor de la Tisa, ar fi pătruns pe culoarea roșie a semaforului, intrând în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, care circula regulamentar dinspre aleea FC Ripensia înspre bulevardul Victor Babeș.

În urma impactului, autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 42 de ani, a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 59 de ani.

O femeie în vârstă de 42 de ani, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul de aceeași vârstă, a fost rănită și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Toți șoferii, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto Arhivă