Arădenii, amendați în peste 1.300 de cazuri pentru neactualizarea datelor din actul de identitate
Peste 1.300 sancțiuni au fost aplicate în cursul anului 2025, pentru neactualizarea adresei de domiciliu/reședință în actul de identitate, cu încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2005, Republicată, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, de către polițiștii locali din cadrul Serviciului Evidența Persoanelor – Direcția Generală Poliția Locală Arad.
În acest sens, reiterăm arădenilor reglementările și obligațiile prevăzute în actul normativ mai sus menționat:
- Cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe, în mod liber, domiciliul ori reședința, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege. Nicio persoană nu poate avea în același timp decât un singur domiciliu și/sau o singură reședință. Cetățenii care dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele, respectiv în acel imobil în care locuiesc în fapt. (art.26)
- Reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu. Mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară. (art. 31)
- De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate numai persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic și persoanele internate într-o unitate sanitară/medicală. (art. 32)
- Proprietarul care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv are obligația, în termen de 15 zile de la mutare, de a se prezenta împreună cu aceasta la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Arad, în vederea primirii în spațiu a respectivei persoane. (art. 36)
- Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii de reședință, în termen de 15 zile de la mutare, respectiv să ceară înscrierea în cartea de imobil, președintelui asociației de proprietari. (art. 39)
Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, prevede, de asemenea, obligația proprietarilor de imobile, de a comunica în scris, în termen de 10 zile, președintelui asociației de proprietari, orice schimbare care a intervenit în situația locativă a imobilului deținut în proprietate.
Amenda care se aplică persoanelor care neglijează actualizarea domiciliului, respectiv refuză ori neglijează înscrierea în cartea de imobil poate ajunge până la 1.000 lei și se poate aplica în mod repetat până la intrarea în legalitate.
Urmărește și site-urile partenere: CuSimo.ro, mediastiri.ro și andradolca.ghost.io