WhatsApp Image 2026 05 11 at 08.22.34

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI VERIFICARE A MOTOCICLIȘTILOR ÎN TRAFIC

De la începutul sezonului cald, polițiștii arădeni au început acțiunile de verificare a respectării legislației privind circulația cu motocicletele.

Cu privire la accidentele în care au fost implicați motocicliști, au fost înregistrate, de la începutul anului, 12. Din cele 12 victime, una a fost rănită grav. De la începutul lunii aprilie, au fost verificați 64 de conducători de motociclete, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale, pentru viteză.

La data de 4 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au desfășurat o acțiune preventivă, în municipiul Arad, de verificare a respectării legislației rutiere de către motocicliști.

În cadrul activităților au fost depistați 5 motocicliști, care au fost depistați în trafic, conducând motociclete ale căror sisteme de evacuare ar fi fost modificate în mod necorespunzător, acestea nefiind omologate.

Cei 5 motocicliști au fost sancționați contravențional, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare.

Polițiștii arădeni vor continua și în perioada următoare acțiunile de prevenire și control în trafic, pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea riscului de producere a accidentelor în care sunt implicați motocicliști.

Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte normele rutiere, limitele legale de viteză și condițiile tehnice impuse vehiculelor, pentru a contribui la un climat de siguranță pe drumurile publice.

FOTO:

Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.rocusimo.ro și andradolca.ghost.io