Jud. Cluj – Incident șocant: copil de 10 ani atacat și rănit grav de un câine de talie mare
În data de 25 mai a.c., în jurul orei 13:15, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că fiul său, minor în vârstă de 10 ani, ar fi fost atacat de un exemplar canin în zona localității Năoiu, comuna Cămărașu.
Din verificările efectuate la fața locului a rezultat că minorul ar fi fost atacat de un câine de talie mare, care i-ar fi provocat mai multe leziuni, constând în secționarea unui deget, precum și multiple plăgi la nivelul capului și al corpului.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, prevăzută de O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
FOTO Arhivă
Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.ro, cusimo.ro și andradolca.ghost.io