Incendiu la remorca unui autotren pe A1, în apropiere de Balinț
În cursul acestei dimineți, în jurul orei 06:00, pompierii timișeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la remorca unui autotren ce se deplasa pe autostrada A1 km 457 (în apropierea localității Balinț), sensul de mers Făget-Timișoara.
La locul incendiului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu 7 pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj și o autospecială de stingere cu 2 pompieri din cadrul Stației de Pompieri Făget.
Incendiul s-a manifestat la nivelul remorcii unui autotren care transporta produse alimentare. Din fericire, conducătorul autotrenului a reușit să decupleze capul tractor, astfel acesta nu a fost afectat de incendiu.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, a fost stabilită cauza probabilă a incendiului: efectul termic al căldurii produs prin frecare mecanică (frâne blocate)
FOTO:
Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.ro, cusimo.ro și andradolca.ghost.io

