DSC09754

Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda pun bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Timișoara”

Primăria Municipiului Timișoara continuă colaborarea cu administrațiile din periurban pentru dezvoltarea coordonată a zonei metropolitane și pentru aplicarea de soluții la provocări comune, precum traficul, transportul public sau accesul la servicii. Consiliul Local a aprobat înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Timișoara”. Într-o primă etapă, asociația va reuni Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda, iar pe termen lung, structura va fi deschisă tuturor localităților din zona metropolitană, potrivit cadrului legal aplicabil.

„Pentru cei care locuiesc și muncesc aici, Timișoara metropolitană e o realitate de mult timp. Sunt deja multe zone la limitele localităților unde nu îți dai seama dacă ești, de exemplu, în nordul Timișoarei sau în Dumbrăvița, în Ghiroda sau în cartierul Ghiroda Nouă. Colaborăm cu primarii din periurban pentru transport public, unde continuăm să introducem vehicule noi, și pe educație, unde i-am sprijinit să acceseze finanțări pentru școli noi sau reabilitări cu fonduri europene. Vrem să avem și un cadru oficial pentru această colaborare, pe care să-l creștem în timp”, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

„Zona metropolitană este deja o realitate pentru zecile de mii de oameni care circulă zilnic între Dumbrăvița, Timișoara și localitățile învecinate. Probleme precum traficul, mobilitatea, infrastructura sau educația nu se opresc la limita unei localități. În Dumbrăvița investim masiv în infrastructura educațională pentru a răspunde creșterii populației și pentru a reduce presiunea asupra traficului școlar, însă multe dintre provocări necesită soluții gândite împreună. Acesta este principalul beneficiu al unui astfel de parteneriat metropolitan”, adaugă primarul localității Dumbrăvița, Horia Bugarin.

„Pe plan metropolitan, Ghiroda are o poziție foarte bună și atractivă pentru investiții. Avem aeroportul, avem un hub logistic bine dezvoltat, iar Universitatea de Medicină și UVT au proiecte majore în curs la noi – un campus modern, respectiv un complex de cămine. Asta înseamnă fluxuri în ambele direcții: pentru muncă, pentru educație, pentru servicii. Tocmai de aceea avem nevoie de o colaborare oficială, în interesul cetățenilor pe care îi reprezentăm, să investim cu cap, împreună”, transmite primarul localității Ghiroda, Ionuț Stănușoiu.

Asociația va crea un cadru comun pentru rezolvarea problemelor care apar la granița dintre localități și pentru coordonarea proiectelor cu impact metropolitan. Printre domeniile vizate se numără infrastructura rutieră, planificarea urbană, educația, sănătatea și dezvoltarea rețelei verde-albastră de parcuri, păduri urbane și canale.

În prezent, multe dintre aceste proiecte sunt gestionate prin colaborări punctuale între administrații. Noua structură va permite planificarea pe termen lung și luarea unor decizii coordonate pentru zone care funcționează deja ca un singur teritoriu urban.

Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.rocusimo.ro și andradolca.ghost.io