Captură uriașă la frontieră: 38 kg de canabis, confiscate de DIICOT Satu Mare

WhatsApp Image 2026 07 20 at 13.00.19

Captură uriașă la frontieră: 38 kg de canabis, porționat în 100 de pungi, confiscate de DIICOT Satu Mare

La data de 19 iulie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 31 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc, fără drept și trafic de droguri de risc.

Măsura a fost luate după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră când a introdus în țară, prin fostul Punct de Trecere al Frontierei Petea, cantitatea de 38 kilograme canabis, destinată punerii în consum.

Drogul de risc, porționat în peste 100 de pungi, a fost găsit ascuns în plafonul autoutilitarei cu care de deplasa inculpatul.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare cu propunerea de arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul STPF Satu Mare.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

FOTO:

Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.rocusimo.ro și andradolca.ghost.io