Ministerul Energiei prezintă situația plăților din Planul Național de Redresare și Reziliență la data de 03 iulie 2026
Ministerul Energiei prezintă situația actualizată a plăților efectuate către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a cererilor de plată în curs de procesare.
Plăți efectuate
- Valoare plăți efectuate în anul 2026: peste 130 mil. euro
- În intervalul 29 iunie – 03 iulie 2026, au fost autorizate și efectuate plăți pentru 7 cereri de transfer și o factură de asistență tehnică aferente proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea totală a sumelor achitate fiind de 19,66 mil. euro.
- Total plăți cumulate către beneficiari de la începutul programului: aproximativ 342,77 mil. euro.
Cereri de plată în curs de procesare
- cereri de transfer în curs de procesare, în valoare de aproximativ 133,85 mil. euro


Structura cererilor de transfer în curs de procesare, pe anul și trimestrul depunerii cererii
Anul 2024 – total: 0
- Trimestrul 3 2024: 0
- Trimestrul 4 2024: 0
Anul 2025 – total: 78,89 mil. euro – 35 dosare
- Trimestrul 1 2025: 3,02 mil. euro – 1 dosar
- Trimestrul 2 2025: 2,25 mil. euro – 3 dosare
- Trimestrul 3 2025: 32.83 mil. euro – 17 dosare
- Trimestrul 4 2025: 40,79 mil. euro – 14 dosare
Anul 2026 – total: aproximativ 54,96 mil. euro – 47 dosare
- Trimestrul 1 2026: 14,92 mil. euro – 8 dosare
- Trimestrul 2 2026: 39,83 mil. euro – 38 dosare
- Trimestrul 3 2026: 0,21 mil. euro – 1 dosar
Valoare disponibilă pentru noi solicitări
Valoarea pentru care se mai pot depune cereri de plată este de aproximativ 278,27 mil. euro. Suma poate fi ajustată în funcție de dinamica implementării contractelor de finanțare ce pot suferi încetări, precum și de procesul de negociere al PNRR desfășurat în prezent de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) cu Comisia Europeană.
Ministerul Energiei precizează că implementarea proiectelor finanțate prin PNRR înregistrează o evoluție concretă. La nivel instituțional, sunt asumate ținte clare, cu accent pe deblocarea și eficientizarea fluxurilor de plată, astfel încât fondurile disponibile să fie valorificate în termen și cu impact real asupra proiectelor aflate în implementare. În acest sens, au fost luate măsuri privind prelungirea termenelor de implementare a proiectelor, pentru a beneficia de întreaga perioadă de eligibilitate prevăzută în Regulamentul (UE) 2021/241. Suplimentar, întrucât 80% dintre cererile de transfer sunt finale, au fost prioritizate vizitele de monitorizare. În plus, pentru a reduce durata procesului de autorizare a cererilor finale, analizăm posibilitatea autorizării cererilor de transfer pentru proiectele care au obținut NPT (Notificarea de punere sub tensiune), etapă la care investițiile finanțate prin PNRR sunt considerate finalizate.
Ministerul Energiei reafirmă angajamentul de a procesa cu celeritate cererile de transfer și de a sprijini beneficiarii în implementarea proiectelor finanțate prin PNRR. Evoluția constantă a plăților efectuate și numărul ridicat al proiectelor aflate în implementare reflectă dinamica investițiilor din sectorul energetic și contribuie la accelerarea procesului de modernizare și tranziție energetică a României.
Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.ro, cusimo.ro și andradolca.ghost.io