48 de tineri vor avea șansa de a debuta la cea de-a XIII-a ediție a Balului Vienez

Start Înscrieri Academia BVT2026

Au început înscrierile pentru Academia Balului Vienez Timișoara 2026. 48 de tineri vor avea șansa de a debuta la cea de-a XIII-a ediție a Balului Vienez

Timișoara, august 2026 – Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se pot înscrie în Academia Balului Vienez Timișoara, programul educațional și cultural care precede cea de-a XIII-a ediție a Balului Vienez Timișoara, programată pentru 26 noiembrie 2026.

Din rândul participanților la Academie, 48 de tineri vor fi selectați pentru a deveni debutanții ediției din acest an. Înscrierea în cuplu este încurajată, iar existența unui partener poate reprezenta un avantaj în procesul de selecție. Participarea individuală este, însă, posibilă.

Nu trebuie să știi să dansezi

Unul dintre mesajele pe care organizatorii vor să le transmită tinerilor este că experiența anterioară în dans nu este o condiție pentru înscriere.

În perioada septembrie-octombrie, participanții se vor întâlni de două ori pe săptămână pentru antrenamente de dans de societate și sesiuni de mentorat. Antrenorii îi vor ghida pas cu pas, indiferent de nivelul de la care pornesc.

Academia BVT înseamnă însă mai mult decât pregătirea pentru seara Balului. Programul este construit în jurul unor întâlniri cu mentori și profesioniști din domenii diverse și urmărește dezvoltarea unor competențe și valori care îi pot însoți pe tineri mult după încheierea experienței: încredere în sine, comunicare, disciplină, eleganță, leadership, colaborare și deschidere către perspective internaționale.

De-a lungul edițiilor precedente, peste 1.500 de tineri au trecut prin Academia BVT și au beneficiat de întâlniri cu specialiști și lideri din România și din străinătate.

Printre mentorii și invitații Academiei s-au numărat ambasadori ai Statelor Unite, Canadei, Germaniei, Elveției și Austriei, precum și personalități din domenii precum cultură, educație, business, comunicare și știință.

Șase workshopuri și o experiență care începe înaintea Balului

În cadrul ediției din acest an, participanții vor avea parte de șase workshopuri cu mentori, care vor aborda teme precum eticheta și bunele maniere, dress code-ul, valorile Balului, dezvoltarea personală și construcția unei cariere.

Ioana Hațegan, Fondator Fundația Hațegan :

„Academia BVT nu este doar locul în care înveți să dansezi. Este locul în care începi să te descoperi într-un context nou, întâlnești oameni pe care poate nu i-ai fi întâlnit altfel și ai acces la mentori cu experiență și perspective diferite. Iar pentru cei care ajung să debuteze, experiența culminează cu o seară pe care, cel mai probabil, nu o vor uita”.

O experiență care are și o componentă caritabilă

Participarea la Academia BVT se face printr-o donație destinată sprijinirii copiilor din medii defavorizate, susținuți prin programele Fundației United Way România. Astfel, experiența tinerilor care intră în Academie este legată încă de la început de una dintre valorile fundamentale ale Balului Vienez Timișoara: generozitatea.

Ne dorim ca tinerii să descopere că un Bal Vienez nu înseamnă doar o seară elegantă. În spatele ei există educație, cultură, oameni care investesc timp și energie și, mai ales, o cauză pentru care merită să ne implicăm”, spun organizatorii.

Cine se poate înscrie

La Academia BVT se pot înscrie tineri cu vârste între 16 și 24 de ani, din județul Timiș. Nu este necesară experiența anterioară în dans. Participarea cu un partener nu este obligatorie, dar este încurajată. Prezența constantă la activitățile Academiei este un criteriu important în selecția finală a celor 48 de debutanți.

Pentru participanții minori este necesar acordul scris al părintelui sau tutorelui legal.

Înscrierile pentru Academia Balului Vienez Timișoara 2026 sunt deschise până la 25 septembrie 2026.

Mai multe informații și formularul de înscriere sunt disponibile pe https://tinyurl.com/a8e28a9c

Despre Balul Vienez Timișoara

Balul Vienez Timișoara este un eveniment cultural, educațional și caritabil organizat anual la Timișoara de Fundația Hațegan. Recunoscut de Primăria Viena ca bal vienez oficial, evenimentul este co-organizat împreună cu Consulatul Onorific al Austriei, sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei și este singurul din cele 31 de baluri vieneze din lume care se desfășoară într-un oraș care nu este capitală.

De-a lungul celor 12 ediții, Balul Vienez Timișoara a devenit un reper în viața culturală a orașului, reunind educația, cultura și generozitatea în jurul unei cauze caritabile.

Cea de-a XIII-a ediție a Balului Vienez Timișoara va avea loc în data de 26 noiembrie 2026.

Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.rocusimo.ro și andradolca.ghost.io

PopCash.net