Accident la intrarea în Moșnița Nouă: un bărbat de 74 de ani a ajuns la spital

WhatsApp Image 2026 08 21 at 16.26.05 860x484

Accident la intrarea în Moșnița Nouă: un bărbat de 74 de ani a ajuns la spital

Astăzi, 21 august, în jurul orei 15:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 592, la intrarea în localitatea Moșnița Nouă.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 74 de ani, a condus un autoturism pe DJ 592, dinspre localitatea Albina către Moșnița Nouă, iar la un moment dat, la intrarea în localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu sensul giratoriu, fiind proiectat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.rocusimo.ro și andradolca.ghost.io

PopCash.net