Persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc
La datele de 13 și 14 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a 2 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Măsurile au fost luate după ce, în cursul zilei de 13.08.2026, unul dintre inculpați, în vârstă de 52 de ani, a procurat de la coinculpatul în vârstă de 50 de ani, circa 40 grame cocaină, pe care le-a comercializat, pe raza municipiului Craiova, cu suma de 12.700 lei.
Cantitatea de drog de mare risc a fost indisponibilizată, iar pe parcusul perchezițiilor efectuate la locuințele inculpaților au fost găsite și ridicate obiecte purtând urme de substanță, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
La data de 14.08. 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția de nevinovăție.
FOTO:
Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.ro, cusimo.ro și andradolca.ghost.io














