Percheziții DIICOT în București și 5 județe: Țeapă de peste 600.000 de euro cu un cec fals de 50 de milioane de dolari

Opera Snapshot 2026 09 03 111027 WhatsApp202026 09 032010.22.47(1).jpeg

Escrocheria de 50 de milioane de dolari: Cum a fost păcălit un om de afaceri să plătească peste 600.000 de euro pentru o “filă cec” din SUA

Astăzi, 3 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Brigăzii de Investigare a Criminalității Economico-Financiare din Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară în municipiile București, Slobozia, Brăila și Constanța, a orașului Amara și comunelor Cernica și Fundeni, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și tăinuire în formă continuată.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în perioada cuprinsă între luna septembrie 2023 și în luna septembrie 2026, 5 suspecți (patru bărbați și o femeie) au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, având ca scop obținerea unor mari sume de bani prin inducerea în eroare a unei persoane vătămate.

Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată i-au propus persoanei vătămate ”o afacere”, în care victima să îi ajute cu bani, astfel încât ei să deconteze o presupusă filă cec, emisă de Statele Unite ale Americii, în valoare de 50.000.000 USD, motivând că ar fi nevoie de plata unor taxe prealabile decontării.

În schimbul sumelor necesare decontării, suspecții au solicitat participarea într-o societate de-a persoanei vătămate, prin înlocuirea unor asociaţi, urmând să plătească contravaloarea acţiunilor celor pe care îi scotea din firmă, astfel încât, după decontarea filei cec, persoanei vătămate să îi rămână suma de 1.500.000 de dolari, iar o altă sumă, de 1.000.000 de dolari, să intre în firma deţinută de victimă, ca şi contravaloare a acţiunilor pe care ei le preluau.

Cercetările au reliefat că, în perioada menționată, sub cooardonarea liderului, membrii grupării de criminalitate organizată folosindu-se de înscrisuri și instrumente falsificate, precum și de multiple comunicări, au indus și menținut în eroare persoana vătămată, formulând în mod repetat solicitări de predare a unor sume de bani și determinând-o să remită suma de aproximativ 605.000 euro, din care circa 2.800.000 lei prin transferuri bancare și 120.000 euro în numerar, cauzându-i un prejudiciu patrimonial corespunzător.

Pentru a ascunde sumele, suspecta, membră în grupul infracțional organizat, a realizat multiple transferuri, către alți 9 suspecți, toți cunoscând că sumele de bani provin din săvârșirea unor infracțiuni.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

FOTO:

Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.rocusimo.ro și andradolca.ghost.io

PopCash.net