Bărbat în vârstă de 36 de ani (recidivist), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc
La data de 31 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea unui inculpat (recidivist), în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins în flagrant, în timp ce deținea și transporta, o cantitate de drog de mare risc 4CMC, destinată comercializării.
Asupra inculpatului, pe lângă substanța stupefiantă, au fost găsite mai multe plicuri autosigilante, atât cu urme de substanță, cât și noi, precum și un cântar de mare precizie.
În ziua de 31.10.2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Precizăm faptul că inculpatul se afla sub măsura controlului judiciar, fiind trimis în judecată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara într-o cauză similară și condamnat, în primă instanță la o pedeapsă cu închisoarea.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Timişoara.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.ro, cusimo.ro și andradolca.ghost.io













