C2g9mdyznmvmmdmzotq3otyzyzkwnjjkmtlmmzaymdnjyza=.thumb
Distribuie articolul:

Aproape 300 de persoane pe zi au fost, zilnic, victime ale violenței domestice în România, astfel că pe parcursul anului 2023 s-au înregistrat 108.831 de astfel de cazuri, cele mai multe în mediul urban, potrivit unui raport al Poliției Române.

În anul 2023, la nivel național, polițiștii au intervenit la 108.831 de cazuri de violență domestică, dintre care 51.690 în mediul urban și 57.141 în mediul rural.

În 94.710 de situații, polițiștii au intervenit ca urmare a sesizărilor prin apel la 112.

Astfel, pe parcursul anului 2023, numărul faptelor penale care constituie fapte penale din sfera violenței domestice a fost de 57.851 de infracțiuni, în creștere cu 4,8% față de anul 2022. Cele mai multe fapte, 35.897, au fost de loviri sau alte violențe.

„Există un număr mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică, ceea ce arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. Dar, în același timp, acest număr indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română. În anul 2023, au fost emise de către instanțele judecătorești 11.887 de ordine de protecție, 5.386 din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecție provizorii. Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 4.279 de infracțiuni. În această perioadă, au fost emise de polițiști 13.231 de ordine de protecție provizorii (cu 259 mai multe față de anul 2022, respectiv cu 2%), 5.386 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție, reprezentând aproximativ 41%”, spun polițiștii din cadrul IGPR, sâmbătă, în raportul transmis.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 864 de infracțiuni.

În anul 2023, la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea, unități care au intrat în etapa I a proiectului pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 3.656 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 2.411 ordine de protecție provizorii și 1.245 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).

În 468 de situații, victima a fost de acord și a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 12,8% din totalul ordinelor de protecție provizorii și ordinelor de protecție emise.

În ceea ce privește infracțiunile constatate, au fost înregistrate în total 401 infracțiuni, dintre care 17 de distrugere, 307 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 77 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.

În cadrul dosarelor penale întocmite, pentru 27 dintre persoanele care au săvârșit aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 18 rețineri, 4 arestări preventive și 5 plasări sub control judiciar.

De asemenea, polițiștii au intervenit în 1.789 de situații, ca urmare a alertelor generate de S.I.M.E.

Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a respectării măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare. Monitorizarea se realizează automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de polițiștii care pun în aplicare măsura. După introducerea în sistem a semnalării, polițistul nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic. Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei și transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenție, către dispeceratul S.I.M.E. și 112 și astfel, către cel mai apropiat echipaj din rândul forțelor de ordine, pentru intervenție

Începând cu 1 ianuarie 2024, 20 de județe au intrat în etapa a doua de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. Astfel, sistemul a fost operaționalizat în Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea.

Sursa jurnalul.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns