Opera Snapshot 2026 08 10 175229 WhatsApp202026 08 102017.48.41.jpeg

Acțiune desfășurată de polițiștii Poliției orașului Huedin

În perioada 7–9 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin și Secției 8 Poliție Rurală Huedin, au desfășurat activități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, protejarea patrimoniului public și privat, precum și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 81de persoane și verificate 70 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 37.000 de lei, dintre care 58 de sancțiuni în valoare de peste 17.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 8 sancțiuni în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei, în baza altor acte normative.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au efectuat 39 de testări cu aparatul etilotest, toate cu rezultat negativ, precum și o testare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, rezultatul fiind, de asemenea, negativ. Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.

Exemplu semnificativ

Un ansamblu de vehicule a fost depistat în trafic în timp ce depășea limitele maxime admise privind masa, lungimea și lățimea, conform prevederilor O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

În urma verificărilor, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu trei sancțiuni, în valoare totală de 15.500 de lei, iar ansamblul de vehicule a fost indisponibilizat.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, menținerii ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și responsabilizarea participanților la trafic.

Urmărește și site-urile partenere: mediastiri.rocusimo.ro și andradolca.ghost.io

PopCash.net